Ioana Ologeanu
Psihoterapeut
Bună,
Sunt Ioana - soție, mamă și psihoterapeut.
Dar dincolo de aceste roluri (și multe altele), vreau să știi despre mine că dintotdeauna am fost fascinată de oameni și de poveștile lor de viață.
O parte din povestea mea se țese din primele mele amintiri cu bunica mea. Stăteam în bucătăria ei și ascultam un șir de povesti captivante, combinate cu multă suferință. Nu știam atunci că poveștile acelea erau parte din povestea mea de viață. Nu știam atunci că nu era momentul să le aud. Dar simțeam ca bunica mea simțea nevoia să o ascult și asta făceam. Am învățat de mică să observ nevoile din jurul meu și să le împlinesc. Eram copilul bun și ascultător, iubit de toată lumea. Dar de multe ori acest rol l-am perceput ca pe o povară și în interiorul meu erau multe lupte pe care le duceam singură.
Mi-ar placea și mie sa aud o parte din povestea ta. Care sunt primele tale amintiri?
Am învățat și încă continui să învăț să mă las cunoscută pe deplin și iubită așa cum sunt. Relația cu familia mea, cu câteva prietene semnificative, comunitatea lărgită din care fac parte, sesiunile de terapie și dezvoltare personală - și relația personală cu Dumnezeu sunt ancorele mele.
Care sunt ancorele tale? Spre cine/ce îți îndrepți durerea atunci când e greu de purtat? Dar bucuria, cu cine o împărtășești? Când erai copil în brațele cui fugeai când simțeai emoții mari în inima ta?
*
În prezent continui să fiu fascinată de oameni și de poveștile lor, dar am convingerea că acum reușesc să o fac mai bine, fiind prezentă aici și acum, în spațiul care se creează între noi. În acest spațiu este loc pentru îndoielile tale, fricile tale, întrebările tale, visele tale, speranțele tale, durerea ta. Sunt încrezătoare că există SPERANȚĂ pentru fiecare dintre noi oricât de mare este durerea pe care o experimentăm în prezent.
Pe lângă faptul că terapia este o vocație pentru mine, o chemare a inimii mele de a face o diferență în generația în care trăiesc, pe parcursul anilor am avut ocazia să mă pregătesc profesional în direcția aceasta. Drumul meu începe ca asistent social, formare care m-a dus aproape de suferința oamenilor, stând alături de familii care provin din contexte defavorizate, alături de familii care și-au pierdut pe cei dragi în lupta cu cancerul, mame din centre maternale, etc. Am lucrat cu tineri și adolescenți, conducând grupuri de suport și dezvoltare personală. Drumul meu a continuat și în mediul corporate, oferind suport oamenilor din organizații. Am dobândit instrumente de coaching atât în țară, cât și în Oxford. Formarea mea de bază în psihoterapie este cea în sistemică de familie și cuplu, pe care o împletesc cu alte formări.
*
Diminețile mele preferate sunt când savurez cafeaua făcută de soțul meu și ne conectăm în timp ce copiii noștri aleargă și chiuie în jurul nostru. Diminețile mele preferate sunt în pădurea din apropierea casei noastre, mișcându-mi corpul și simțind mirosul și sunetele din jur. Diminețile mele preferate sunt când conduc spre cabinet, ascult podcastul preferat și mă gândesc că sunt privilegiată că lucrez cu părțile delicate și frumoase ale oamenilor.
Cum arată diminețile tale preferate? Pentru că terapia nu este doar despre lucrurile grele din viața noastră, este și despre a ne uita la dorințele inimii noastre, la lucurile bune și frumoase. Te invit să o facem împreună.